Thursday, 5 July 2012

Lucruri la care ne gandim

Oare de cate lucruri putem sa ne bucuram in aceasta viata. Sau mai degraba cate lucruri pierdem ca sa urmari niste vise inutile. O statistica din randul psihologilor spunea ca oamenii pierd 40% din timpul vietii gandindu-se la lucruri care nu se vor intampla niciodata si doar 8 % la lucrurile ce se vor intampla si sunt cu adevarat importante. De ce facem asta oare? Pentru ca ne place sa visam probabil, pentru ca de aici ne tragem alte calitati, omul nu este un computer sau incadrabil intr-un tipar, firea noastra curioasa ne face sa exploram lumi inainte de a le vedea, sa modificam lucruri inainte de asti ca exista, de a inventa lucruri ce inca nu au existat. Se spune ca Tesla de exemplu marele savant specialist in electricitate reusea sa creeze prototipuri de masinarii in gand si sa le testeze acolo apoi in urma functionarii sa le puna pe hartie si sa le construiasca si nu gresea niciodata, mergeau exact asa cum a gandit el. Ce se intampla cand visele din interiorul nostru dispar si ne inchidem in noi, atunci cand izvorul mintii seaca si nu mai putem gasi speranta si bunavointa in sufletele noastre? Apare o lumina sa ne salveze sau ne lasa soarta de capul nostru? Cum nimic nu este intamplator pe lumea asta vom primi intotdeauna instrumentele de care avem nevoie ca sa reusim trebuie sa deschidem bine ochii si sa privim atent in jurul nostru. Universul este pana la urma viu, iar unul din elementele sale cele mai importante este dragostea.

Iubirea unui om se poate imparti in mai multe feluri sau poate fi clasata in foarte multe moduri si nu de putine ori poate fi inlocuita cu ura. Un sentiment de asemenea puternic ce ne va face sa ne comportam de multe ori prosteste si sa spunem lucruri ce nu ni se par normale. Ce se intampla insa cand ducem relatia de comunicare la un nivel spiritual si nu mai eixtsa comunicare verbala ci doar prin priviri si prin limbajul corpului. Gandit-va ca un caine de exemplu isi da seama de starile de spirit ale stapanului dupa miros sau dupa bataile inimii, nu ne inteleg ei verbal dar stiu ce se intampla cu noi, au existat cazuri in care cainii si-au dat seama inaintea stapanilor ca acestia o sa sufere in urmatoarea jumatate de ora un infarct. In afara de faptul ca ne tin companie aceste animale se pot dovedi foarte folositoare de aceea este foarte bine sa avem si noi la randul nostru grija de ele. In primul rand trebuie sa facem cu ei vizite regulate la un medic veterinar pentru a determina cat de bine este starea lor de sanatate. Apoi in cazul in care este nevoie trebuie facute drumuri regulate la o clinica veterinara pentru a efectua diverse vaccinuri. Acum insa pentru orice eventualitate a aparut si conceptul de clinica veterinara non-stop pentru cazurile cand lucrurile o iau razna si cainele tau poate fi victima unui accident. In cazul in care exista in orasul dvs si serviciile de ambulanta veterinara nu ezitati sa apelati la ele pentru ca si in cazul cainilor ca si la oameni o interventie rapida poate salva viata animalului sau poate face diferenta intre un handicap fizic sever si o simpla rana ce se va duce cu timpul

Wednesday, 4 July 2012

Proceduri medicale pe caini..

 Te-ai gandit vredoata ca simmlul fapt ca plimbi un caine frumos intr-un parc te poate ajuta sa cunosti fata visurilor tale? Nu putine au fost cazurile in care efectiv din cauza cainilor, s-au intalnit doi oameni care mai apoi au ajuns sa se placa extrem de mult si sa lege o prietenie statornica si de ce nu o relatie. Pare scos din filme acest fapt dar sa stiti ca nu ete chiar asa de neobisnuit faptul, motivul ar fi unul de natura psihologica si anume faptul ca un caine va incerca mai mereu sa isi coipieze stapanul iar daca tipologiile stapanilor se vor atrage asa va intampla si cu cele ale cainilor motiv pentru care se vor dubla sansele ca sa cunoasteti o persoana potrivita dvs. De aceea trebuie sa fiti asa cum sunteti dvs si sa aveti cat mai multa grija de cainele dvs. Nu putini sunt cei care isi abandoneaza cainii si ii lasa sa moara de foame, sau se muta si ii lasa pe langa fostul bloc unde au stat. Probabil ca ati auzit pana acum de povesti in care cainele isi urmearea stapanul pana in locul unde se muta si orice ar fi facut nu reusea stapanul sa scape de el. Atunci cand iti cumperi un caine insa, intervine sentimentul acela de dragalasenie. Asta este motivul pentru care il iei, ca este un pui dragut si probabil pentru ca in realitate te priveste intr-un anume fel , acel anume fel iti atinge tie coardele sensibile si te face sa aduci acel animal in viata ta. La inceput trebuie sa te duci cu el la un medic veterinar ca sa iti poata spune mai multe lucruri despre modul in care poti ingriji un caine din rasa lui, modul de nutritie, ce medicamente ii trebuiesc, la ce anume trebuie sa fii atent, metoda de toaletare, datele la care ii trebuiesc facute vaccine si tot asa.

Trebuie totodata si sa ii gasiti o clinica veterinara aproape de casa, pentru a fi nevoit sa va deplasati la distante foarte mari in caz de urgenta. Aceasta clinica trebuie sa aibe un personal dedicat acestei meserii. Sa se poarte frumos cu animalul tau si sa stie cum sa il poata ajuta la nevoie fara a-i insufla frica de spitale. Faptul ca vei fi langa animalul tau zi de zi si ii vei putea face poftele si el va reusi sa fie aproape de tine si sa iti insufle acea stare de siguranta de protectie, si iti va umple zilele. In cazul in care se vor intampla evenimente neasteptate exista si o varianta de ambulanta veterinara ce poate sosi la locul accidentului cainelui tau pentru a-i salva viata in caz de nevoie. Ca si la oameni aceste incidente la animale pot avea efecte foarte urate daca nu se intervine rapid. Tot asa exista si sistemul de clinica veterinara non-stop pentru exact acelasi gen de cazuri in care o situatie medicala de urenta nu mai poate astepta si trebuie efectuata o actiune imediata cu scopul de opri sangerarea si a sutura rana catelului printr-o procedura medicala de natura identica cu cea umana. Singurul lucru care difera aici este natura corpului si toleranta la durere. Dupa cum stiti au existat multi medici veterinari care au fost muscati de pacientii lor pentru ca nu aveau cum sa isi dea seama daca doare sau nu.

Sunday, 24 June 2012

Romanii de acasa si romani in UK

Romani in UK migreaza in fiecare an, numarul acestora variind in permanenta, de cele mai multe ori acesta crescand de la an la an. Si indiferent daca am trecut sau prin aceasta experienta noi insine, este de la sine inteles ca lucrurile nu sunt tocmai roz si usoare la inceput si cateodata chiar si de-a lungul anilor. Chiar daca acesti romani in UK au plecat singuri sau impreuna cu familiile, este destul de greu sa-ti reincepi viata intr-o tara cu totul noua, inconjurat de oameni necunoscuti si destul de diferiti, intr-un context cultural conservator si chiar intr-o forma de guvernare diferita fata de cea din Romania. Din cauza acestor motive dar si a multor altora, este de inteles de ce fiecare dintre romanii in UK incearca in permanenta sa gaseasca cele mai bune metode de a pastra legatura cu cei ramasi acasa dar si de a-si face noi cunostinte de romani in UK sau de a localiza persoane deja cunoscute.

Iar cea mai la indemana metoda este si va ramane internetul. Este usor, accesibil, gratuit si deja raspandit in intreaga lume, devenind una dintre cele mai importante componente ale vietii noastre de zi cu zi. Romanii in UK folosesc internetul exact in aceleasi scopuri ca si cei de acasa: pentru a tine legatura unii cu altii, pentru a fi la curent cu ultimele stiri din Romania dar si cu cele locale, pentru a-si cauta un loc de munca sau o locuinta si pentru multe alte lucruri care i-ar putea preocupa. De aceea, un loc in care romanii in UK ar putea gasi toate aceste lucruri este mai mult decat necesar si ideal.

In primul rand exista nevoia de gasire a unor anunturi UK, in principiu pentru romanii aflati deja pe teritoriul Regatului Unit. Acest loc este avantajos si necesari pentru romani in UK deoarece cea mai mare parte dintre ei se afla in permanenta in cautarea unui loc de munca, doresc inchirierea unei camere sau a unei intregi locuinte sau pur si simplu doresc sa ofere aceste lucruri celorlalti. In sectiunea de anunturi ei pot cere si oferi servicii, sau pur si simplu pot cauta anunturi din domeniul imobiliar, pentru locuri de munca, pentru servicii sau chiar vanzari, cumparari si inchirieri auto.

Apoi, daca ar fi sa ne luam dupa criteriul urgentei, urmatoarele ar fi informatiile utile pentru romanii in UK. Acestea includ date despre actele necesare unor anumite demersuri pe care acestia trebuie sa le intreprinda odata ajunsi acolo si nu numai, pot afla informatii despre cadrul legislativ al ocuparii fortei de munca, despre principalele institutii de stat existente, despre cum sa-si deschida propria afacere sau pur si simplu despre viata in general din Regatul Unit. Desi informatiile din aceasta sectiune sunt de obicei importante pentru romanii in UK care abia au emigrat, ele pot fi la fel de necesare si celor aflati de mai mult timp acolo.

In cele din urma avem comunitatea online de romani in UK, consolidata in permanenta si principalul instrument de coeziune. Aici, ei pot socializa cu alti romani in UK, isi pot face cunostinte noi sau chiar regasi cunostinte vechi. Acesta este poate cel mai puternic instrument de socializare si coeziune a comunitatii de romani in UK datorita numeroaselor avantaje pe care le ofera. Romanii in UK se pot ajuta reciproc, isi pot da sfaturi unii altora cu privire la locuri de munca vacante, se pot organiza pentru a incepe noi afaceri si parteneriate sau pot deveni pur si simplu foarte buni prieteni chiar daca inainte de a pleca din Romania nici nu se cunosteau.


Tags: anunturi uk, romanii in uk, romani uk

Wednesday, 20 June 2012

Soarta, fatalism si lege.

Sunt lucruri care uneori se intampla in viata asa cum vrem noi si pe de alta parte sunt lucruri care pur si simplu ni se intampla. Daca sunteti victima unui accident rutier atunci trebuie sa stiti ca indiferent de cat de putin grava este starea dvs sau cat de nefericita chiar daca sunteti situat destul de rau din punct de vedere material si credeti ca nu va puteti permite un avocat, aveti dreptul sa cereti o dauna materiala celui ce se face raspunzator pentru accident. Legea va ofera ocazia sa va reprezentati in tribunal si sa cereti o suma de bani sa va acopere toate cheltuielile ce includ spitalizarea. Plus ca aveti drepturi ca orice cetatean sa fie analizat cazul dvs si sa puteti pleda in favoarea dvs pana cand dovezile circumstantiale in cazul accidentului va vor indica pe dvs si astfel veti fi obligat sa suportati rigorile legii.

Se pare ca a devenit un fenomen omniprezent , dealtfel nici nu are cum sa fie altfel din motiv ce cazurile posibile in care poate avea loc un astfel de daune auto sunt foarte multe, bineinteles asta datorita numarului mare de autovehicule si de ce la noi ar fi valabila si calitatea proasta a drumurilor. Litigiul cel mai important in acest domeniu este cel care cuprinde termenul dosar daune , acesta are extrem de multe implicatii pentru ca poate lua de-a lungul evolutiei unui dezastru asa cum poate fi un accident, poate implica fenomenul de despagubire in cazul in care efectiv a existat o lovire a masinii fara a exista victime. In primul rand se determina daca in cazul acelui accident rutier exista si o persoana ce in termeni juridic ca fiind parte lezata a accidentului poarta numele de victima sau o persoana care poate suferi de pe urma unei actiuni de vatamare corporala sau de ranire mai exact, vatamarea corporala are de regula extrem de multe implicatii pentru ca trebuie sa platesti spitalizare unor astfel de persoane pe langa faptul ca poti declarat raspunzator juridic pentru starea in care ajunge victima daca esti declarat vinovat pentru starea ei  in mod evident.

    Dar la o analiza amanuntita o sa observati ca aceasta polita nu te scapa de prea multe griji , si in general ramai numai cu cateva cheltuieli scutite de la repararea masinii. Imaginati-va ca va puteti trezi angrenat intr-un accident auto, puteti persoana care poarta responsabilitatea sau culpa sau puteti fi partea lezata sau victima. Exista posibilitatea sa traiti dvs dar totusi sa existe in acel carambol si un decedat sau o persoana neajutorata care are desemenea nevoie de ingrijiri medicale. Asta poate complica lucrurile foarte mult. In primul rand va trebui sa aveti grija daca puteti de cei ranit grav pana la sosirea ambulantei, legea va obliga in cazul in care sesizati ca aveti o stare fizica buna sa folositi trusa de prim ajutor si sa le cordati aceste servicii victimelor. Apoi in timpul anchetei va trebui sa spuneti faptele cu cat mai multe detalii, si sa nu omiteti absolut nimic, se poate intampla ca celoe mai mici detalii sa fie de fapt o cheie catre eliberarea dvs din custodia organelor de ancheta. Oricum ar fi trebuie sa ne controlam atat cat se poate impulsurile si sa nu cedam nervos atunci cand se vor face anchete si vom fi cel putin pentru o perioada considerati suspecti.


Tags: daune auto

Monday, 18 June 2012

Utilarea moderna a bucatariei

A trecut ceva vreme de cand bucataria nu mai este doar locul in care se gateste si de cele mai multe ori se serveste masa. Bucataria reprezinta in acest moment spatiul dotat cu cele mai performante accesorizari reprezentate prin aparatura electrocasnica si desigur a celorlalte utilitati imediate cum ar fi chuiveta bucatarie. Acest spatiu al casei a devenit pe zi ce trece foarte des utilizat pentru faptul ca s-a creat o intimitate aparte a momentelor zilei in care toti cei din casa se reunesc la o masa, isi beau cafeau de dimineata sau dupa o zi incarcata iau cina povestind toate cele intamplate peste zi.

De aceea utilarea moderna a bucatariei a devenit prioritatea oricarei familii care isi respecta modul de viata in ceea ce priveste felul cum se hraneste si timpul pe care il are la dispozitie pentru prepararea hranei in conditii dintre cele mai bune. O chiuveta franke este solutia cea mai potrivita pentru spalarea alimentelor care urmeaza a fi preparate si desigur mai apoi a vaselor si veselei care au fost folosite pentru servirea acestora. Curatenia unei chiuvete este egala cu siguranta alimentara a familiei, iar o chiuveta bucatarie franke poate ajuta esential la acest lucru prin faptul ca materialul din care este confectionata nu permite ca resturile alimentare sa adere pe suprafata acesteia. In acest mod, a curati o chiuveta de acest tip se va face cu multa usurinta, fara a exista pericolul dezvoltarii unor microorganisme in urma spalarii vaselor si a depunerilor care ar putea persista fara a putea fi observate la prima vedere.

In functie de configuratia bucatariei veti putea alege o chiuveta franke de colt cu doua cuve, sau una clasica incorporabila in lungul blatului de bucatarie care se va integra perfect in linia pe care doriti sa o initiati. Trebuie sa stiti ca producatorul va pune la dispozitie chiuvete care au doua cuve duble, egale ca dimensiune sau inegale, cea mica urmand sa o puteti folosi doar pentru spalarea si scurgerea legumelor sau a tacamurilor.

In situatie in care considerati ca aveti de splalat zilnic un volum mai mare de vase si tacamuri, atunci puteti opta pentru o chiuveta cu doua cuve mari care cu siguranta va satisface necesarul de spatiu pentru operatiunea de curatire a vaselor. Toate aceste chiuvete detin sifonul de scurgere inclus in pachet astfel ca montajul se va putea face direct cu multa usurinta.

Avand in vedere ca blatul unei bucatarii moderne este configurat in asemenea maniera incat sa poata primi principalele electrocasnice folosite zilnic de catre familie, veti incerca sa aduceti si pentru aceasta situatie aparatura de calitate, care sa va deserveasca in cele mai bune conditii pentru o perioada lunga de timp.

Printre cele mai apreciate electrocasnice franke, hotele de bucatarie joaca un rol extrem de important in eliminarea rapida si eficienta a mirosurilor si a aerului incarcat cu particule de grasime care se va dezvolta de fiecare data cand veti prepara hrana familiei. Ca si pentru orice alt aparat electrocasnic cu care doriti sa va utilati bucataria, trebuie ca inainte de a-l cumpara sa determinati gradul de incarcare si folosire cu care considerati ca va fi utilizat respectivul aparat. De aceea pentru o utilizare zilnica si atunci cand spatiul bucatariei depaseste 10 metri patrati, va trebui sa cumparati o hota cu doua motoare care cu siguranta va face fata cerintelor dumneavoastra.

Cuptoarele sau plitele incorporabile fac si ele parte din seria de electrocasnice franke care respecta cererea de util, modern si calitate pe care cu totii ni le dorim. Este nevoie doar de o privire atenta spre oferta care ne este pusa la dispozitie si la capacitatile tehnice ale modelului pe care dorim sa-l avem in folosinta. Un blat de lucru fara un cuptor cu microunde sau o masina de spalat vase nu este complet, asa ca nu ezitati sa alegeti unul dintre aceste electrocasnice franke, foarte utile mai ales in diminetile grabite parca, cand timpul nu ne mai ajunge.

Friday, 15 June 2012

Modele Tatuaje Spate Baieti Salon Tatuaje Bucuresti Roxy Tattoo

12Jun

Modele Tatuaje  Spate Baieti Salon Tatuaje Bucuresti Roxy Tattoo

Posted by: Roxy Tattoo  /  Category: Modele Tatuaje Spate Baieti Salon Tatuaje Piercing Roxy Tattoo Bucuresti

 

model tatuaje spate baieti salon tatuaje roxy tattoo bucuresti

Buna Ziua

 

Ce modele de tatuaje isi fac baietii pe spate la salon  tatuaje Bucuresti Roxy Tattoo?

Ce deosebeste tatuajele de fete pe spate de cele ale baietilor?

Daca vorbim de tatuaje pe spate la baieti , vorbim de tatuaje mai mari , mai compelexe si care au in general un impact cat mai mare asupra obesrvatorului . In general la baieti , tatuaje pe spate nu sant foarte frecvente .

Asa cum spuneam cu un spate dezgolit si un umar la o femeie este o senzatie de senzualitate , la barbat acest lucru nu are nici de cum acest efect .

Deoarece daca vorbim de  modele de tatuaje pe spate la baieti , la salon tatuaje Roxy Tattoo Bucuresti , experienta ne invata ca barbatii nu isi doresc foarte mult un tatuaj acolo deoarece ei nu sant in general obervati .

Barbatii sant in generali observatori , iar ideea de a avea un tatuaj este un gen de demonstratie de forta in fata privitorului . Aceasta demonstratie de forta inseamna , observarea directa a interlocutorilor atunci cand dau nas in nas cu tatuajul lui .

Lucru care nu se intampla atunci , cand il are pe spate . O femeie deci este observata pe cand barbatul nu . De aceea femeia atrage cu un tatuaj pe spate , iar barbatul cu un tatuaj pe spate nu atrage in acelasi fel .

modeel tatuaje spate baieti salon tatuaje piercing roxy tattoo bucuresti

De aceea facand aceasta paralela in general se fac tatuaje putin pe spate la baieti . Am sa enumar cateva caracteristici depre tatuaje spate baieti:

Locatie : Pe omoplat sau uneori pe mijlocul spatelui

Tip Tatuaj :In general  black and grey

Tatuaj ermanent , semipermanent de loc

Modele de tatuaje  spate baieti : In general luptatori , religioase si diverse alte motive , rareori tribale

Marimea tatuaje :in general mari peste 250 de cmp

Durere: Pe spate omoplat este cel mai putin dureros .

modele tatuaje baieti spate salon tatuaje bucuresti roxy tattoo

Cand se fac scrisuri in general se fac de la un umar la altul al spatelui .

Pe spate se fac si portrete tatuate  in general .

Daca se fac ingeri sau aripi de ingeri se fac pe mijlocul spatelui , avand element de simetrie coloana vertebrala.

Ca si model celebru este ingerul care il are Beckham pe spate , si care a fost cerut de foarte multe ori sau tatuaj Fifty Cent sau umarul lui Ricky Martin in scris aramaic sau alte modele ale celebritatilor de la hollywood .

Dincolo de aceste arhetipuri , in salon tatuaje piercing Bucuresti Roxy Tattoo nu se poate vorbi de un anumit model  de tatuaje sau caracteristici .

In aceasta zona a corpului ,la baieti  ,se fac tot felul de modele de tatuaje care mai diferit de celalalt neexistand o caracteristica legata de model de tatuaj si de incadrarea in semantica lui .

De aceea  ca si sfat , cand veniti la un salon de tatuaje nu incercati sa intrebati , pentru  spate ce modele s-ar preta sau ce tipuri sant caracteristice.

Deoarece acolo , diferentele sant  mari . In cadrul unor saloane de tatuaje nu am gasit similaritati si trasaturi generale . In cazul in care mai sant alte intrebari , salon tatuaje piercing Roxy Tattoo Bucuresti va sta la dispozitie si artistii sai tatuatori va asteapta cu modele de tatuaje inedite si maiestrie artistica.

 

va doresc sanatate si aveti grija de voi

cu deosebita stima

Roxy Tattoo Design Bucuresti

Manager si Administrator

Roxy Tattoo Design Bucuresti

Bogdan Iliescu

Wednesday, 13 June 2012

All you need to know about duty free shops

Duty free shops are a special customs procedure which consists in selling goods under customs supervision in special places usually in airports and international ports, borders on aircraft, at customs with international status, except railway customs stations.  The goods in beauty encounter shops are sold exclusively to people travelling outside the country and who have previously been submitted to customs check of the identification documents. Selling such things as duty free products can and it is usually done by means of duty free shops placed only on the right direction out of the country, in customs located on land or in naval ones, beyond the places where people are being checked according to the customs procedures.

Even though duty free shops are getting harder and harder to find in certain countries, they are still ones of the most wanted places at customs. The great thing about duty free shops is that if you’re travelling abroad, you can buy products from here at really low prices, since they are free of local taxes. But this is, after all, a common feature of tax systems regarding products which are to be exported, we all know that. These goods can be sold to people travelling abroad before they cross the border, and the condition implies that they consume those goods on board. There is, however a second situation where you can take good from duty free shops and not consume them on board. This implies that those goods are imported  tax free into the country that you are travelling to. It seems pretty simple, right? And the duty free shops are still so wanted because of the many advantages they offer to travellers.

The history of duty free shops is however unknown to most people, even if today we know so many things about this special kind of shops.  For example, it’s  interesting to find out how many people know that the very first duty free shop goes back to 1947 in Ireland. It’s main purpose is the one that we all know nowadays, to provide this kind of services to airline passengers travelling abroad, usually between Europe and North America. The duty free shop had such an amazing success from its very beginning and the idea was copied all around the world. And the most amazing thing is that this duty free shop in Ireland at Shannon Airport is still open up until today.  Furthermore, what we now know to be called DFS, the Duty Free Shoppers started when this type of services was only at its beginning. It first operated in Hong Kong, but later it went to Europe and in many other countries around the world. Also, at almost the same time there were even developed duty free shopping destinations like Singapore, Hong Kong or Saint Martin.

But even though duty free shops have had such an amazing success from the start, nowadays they started to disappear completely in some places.  For example,  in Australia the duty free shops disappeared completely after the Goods and Services Tax (GST) was implemented, in the year 2000. But still,  this doesn’t mean we can’t find any duty free shops anymore. They can be still found in international airports and the procedures are a lot easier regarding the use of duty free products. All in all, even though  duty free shops can’t be found as much as they used to be, they are still preffered by people travelling worldwide. So , don’t miss your chance and get the best of out them when you can.


Tags: iherb coupons, cigs4you coupon

Pompa submersibila si aductiunea sifonata

 

In cazul aductiunii gravitationale, nivelul minim  in cuva umeda rezulta mai coborat decat cel din sursa, deoarece din acesta trebuie scazute pierderile de sarcina pe aductiune. La  montarea agregatului de pompare se va asigura inecarea obligatorie (ceruta de furnizorul de utilaj), si de asemenea garda de fund necesara. Va rezulta astfel cota planului rotorului pompei si cea a radiatorului. Se va tine cont si de lungimea capului de pompa, precizata de furnizor impreuna cu toate cotele de gabarit ale acesteia. Intr-o statie de pompare cu aductiune gravitationala, avand cuva umeda si agregate cu coloana sunt prezente urmatoarele elemente: canal de aductiune, bazin de aspiratie (in capat de canal), piesa de aspiratie, aductiune gravitationala, vana de aductiune, cuba umeda (infrastructura), suprastructura, agregate de pompare cu coloana, motor de actionare, clapet de retinere, vana, compensator de montaj, conducta de refulare. Cota la planul de planseu va fi superioara cotei terenului cu  o variatie de 0,2-0,3 m si,  astfel, inaltimea infrastructurii va conditiona alegerea lungimii pompei. Cota la grinda va fi astfel aleasa incat sa permita instalatiei de ridicare toate operatiunile de montare si demontare a agregatului (cand agregatul se monteaza pe subansamble va rezulta o cota la grinda mai coborata). Dimensiunile cuvei in plan rezulta ca functie de numarul si tipul agregatelor, modul de asezare a acestora, spatiile necesare montajului si circulatiei, precum si cele necesare evitarii oscilatiilor in cuva, respectiv asigurarea unor criterii impuse de hidrodinamica curgerii in aceasta.  Exista si statii de pompare care au aductiuni prin sifonare; solutia poate sa devina necesara atunci cand lungimea de aspiratie, respectiv lungimea sifonului este mare si cand, din motive locale, circuitul de aductiune nu mai poate fi pozat mult sub cota terenului. Numarul de conducte (fire) ale aductiunii (realizata numai din metal), precum si diametrul acestora rezulta in urma unor calcule de optimizare; astfel pentru viteze ale apei in sifon, pierderile de sarcina nu trebuie sa depaseasca 0,5-1 m. La statiile de pompare cu multe agregate se va verifica viteze minima pe sifon, care trebuie sa depaseasca 0,4 m/s pentru ca sifonul unic sa nu se colmateze la functionarea cu o singura pompa. O statie de pompare cu aductiune sifonata, avand agregatele in aer liber dispune de urmatoarele piese:  canal de aductiune, bazin de aspiratie,  piesa de aspiratie, sifon, cocoasa sifonului, vana de sifon, piesa de refulare pe sifon, robinet de linie catre instalatia de vacuum, motor electric de actionare,  agregat de pompare cu coloana, clapet de retinere,  vana (in cazul pompelor eliciodale vana lipseste), compensator de montaj, casa vanelor, cota planseu, cota radier. Cota planseului si toate celelalte dimensiuni sunt determinate asemanator aductiunii gravitationale. De retinut ca, la prima pornire (cand nu este apa in cuva umeda) trebuie ca vana sa fie inchisa, iar apoi se procedeaza la amorsarea sifonului prin vacuum. Cand sifonul este de lungime mica, se poate renunta la vana; se asigura umplerea initiala a cuvei cu o instalatie de pompare mobila. Modelul de pompa cu tocator este folosita in instalatiile de irigatii. Pompa submersibila pentru presiune ridicata are in dotare o elice care ajuta pompa propriu-zisa si motorul sa pulseze apa la un debit ridicat. Pompa submersibila este folosita si in statiile de pompare care trimit apa spre sistemul de irigatii. In zonele unde umiditatea este ridicata in sol si se gaseste apa la adancime, se utilizeaza aceasta pompa cu scopul de a sustrage apa la suprafata pentru stropit si irigat culturi. Pompa submersibila pentru irigatii functioneaza in sistem simplu; procesul in sine consta in doua etape – sustragere si pompare spre suprafata. Pompa propriu-zisa functioneaza in sistem rotativ, este conectata la reteaua electrica prin intermediul motorului. Pompa submersibila este un agregat eficient pentru sistemul de irigatii, apa este valorificata si folosita in scop productiv. Pompa submersibila are utilitate practica in domeniul instalatiilor de apa. Prezinta anumite instructiuni e utilizare insa, este usor de intretinut si foarte eficienta in procesul de stropire-udare a plantelor.    


Tags: pompa submersibila pret, pompa hidrofor

Tuesday, 12 June 2012

Athletes and their diet

With Euro 2012 in full gear and the Summer Olympics just around the corner, you might wonder about what makes those fine athletes you see on TV so damn good at their jobs. They can do things us, mere mortals, can't do: run at incredible speeds, swim really fast, jump really fast and master different sports in a way that would put any regular Joe to shame. Of course, it's all about the training they have: these athletes wake up at 5 AM every morning and go through a routine that involves constant exercise, physical and mental preparation and many other tasks that are definitely much more complicated than what you and me are doing every day and politely call exercise. Besides the very hard work being done every single day, athletes also have to watch what they eat. Very much so, actually. Besides the food they eat, athletes have to also consume many vitamins and minerals. If you want to follow in their footsteps, besides the very strict daily routine, you should also consider balancing your diet. For this, you'll need some top notch minerals and vitamins. If you don't want to spend too much on them, you can always use some coupons, such as:

 

  • the iherb coupon code will let you buy minerals and vitamins straight from the online shop of iherb, that is one of the best companies out there in terms of these types of products. They usually supply many of the top notch sports teams around the world and are know to put special emphasis on quality and efficiency. If you need quality, this is the place to go, that's for sure.

  • Another top choice is the healthdesigns coupon, which is the way in to one of the best providers of minerals and vitamins out there. This company also offers some of the best organic products out there, so you'll be covered when it comes to healthy living. You'll be able to eat and drink just like a pro basketball player or polo player, if that's your flavour, and be sure your body takes in absolutely the best nourishment out there. And you can take that to the bank, mister.

  • Next, we've got the puritain pride coupon, that will get you another top batch of vitamins and minerals and also very good products if you're on a diet. When you're on a diet, you really have to watch what you eat, and the products you can buy from this website will definitely do the trick for you, don't you worry about that. Your figure will be great and you'll feel awesome in no time, so all you have to do is use this coupon code and buy some of the products they have listed on their website.

  • Finally, you could easily go for the xtend life coupon, that is another great tool for buying awesome minerals and vitamins if you want to live the life of an athlete. You can be healthy and live a long, good life, that's for sure. What you can do using these minerals is unprecedented, meaning you can be very healthy and lead a long and active life.

Saturday, 9 June 2012

Beneficiile saloanelor de infrumusetare

Exista foarte multe avantaje ale frecventarii unui salon bronzat bucuresti, iar pentru toate acele persoane din Bucuresti care inca nu s-au hotarat daca vor sa incerce aceasta experienta, vom vorbi in cele ce urmeaza despre motivele pentru care ar trebui sa o faceti, macar o data in viata.  In ceea ce priveste orasul in care locuim, putem spune absolut orice despre el, mai putin ca nu putem gasi un salon infrumusetare Bucuresti, deoarece este destul de evident ca acestea sunt aproape la tot pasul. Asa ca, in cazul in care ati incercat pana acum sa inventati scuze pentru a nu merge deoarece nu gasiti un salon infrumusetare Bucuresti, scuza dumneavoastra poate fi in orice moment si de catre oricine infirmata. Sa incepem, asadar, prezentarea motivelor pentru care fiecare dintre noi ar trebui sa mearga cel putin o data la un astfel de salon frumusete, si nu numai atunci cand trebuie sa ne pregatim pentru vreo ocazie speciala sau o petrecere la care trebuie sa participam.

În  primul rand, oricine a mers inainte la un salon infrumusetare Bucuresti va poate spune fara sa stea pe ganduri faptul ca s-a intors de acolo mult mai plin de viata si mai relaxat. Avand in vedere viata agitata pe care cei mai multi dintre noi o ducem in ziua de astazi din cauza job-ului, a scolii, a familiei sau a treburilor gospodaresti pe care nu le putem neglija, este foarte important sa gasim metode prin care ne putem relaxa macar din cand in cand. Iar cea mai placuta parte atunci cand mergeti la un salon frumusete este exact accea ca sunteti rasfatati inca din momentul in care ati pasit pe usa. Sesiunea pe care o veti incepe in acel salon infrumusetare Bucuresti reprezinta momentul in care a venit randul dumneavoastra sa va relaxati si sa lasati pe altcineva sa aiba grija de dumneavoastra pentru un timp. Indiferent daca va schimbati coafura, daca va faceti manichiura sau pedichiura, veti beneficia de masajul, apa, caldura si presiunea aplicata pielii dumneavoastra, lucruri pe care aceste procese le necesita.

In plus, atunci cand mergeti la un salon frumusete nu numai ca veti avea parte de cel mai sanatos si relaxant tratament pentru corpul dumneavoastra, dar veti putea primi si sfaturi despre cum sa aveti grija de el in afara sesiunilor de infrumusetare la salon. Iar aceste indicatii nu vor veni de la o persoana oarecare, ci de la adevarati specialisti care va vor spune intotdeauna ce e mai bine pentru sanatatea dumneavoastra corporala care, stim foarte bine, o influenteaza destul de mult si pe cea mintala. Oricare salon frumusete va pune la dispozitie esteticieni autorizati care va pot oferi o varietate de informatii despre cum sa va ingrijiti parul, pielea, cum sa alegeti cremele hidratante potrivite tipului de piele pe care il aveti, si orice altceva ar putea tine de sanatatea dumneavoastra corporala.

Este totusi clar ca nu putem merge la un salon infrumusetare Bucuresti in fiecare zi. Chiar daca ne-am putea permite financiar acest lux, mai mult ca sigur nu avem atat de mult timp la dispozitie. Cu toate acestea, incercati sa luati in considerare posibilitatea de a merge la un astfel de salon frumusete macar de doua ori pe luna. Incercati sa va faceti timp si pentru dumneavoastra, iar daca va incearca anumite sentimente de vinovatie pentru ca ati putea da dovada de egoism, reaminti-va de beneficiile pe care acest obicei vi le-ar aduce si cum v-ar putea imbunatati viata de zi cu zi. Avand grija de sanatatea dumneavoastra va va da puterea necesara pentru a continua sa aveti grija de persoanele importante din viata dumneavoastra.


Tags: manichiura si pedichiura, solar bucuresti

Friday, 8 June 2012

Adaptarea la noi tehnologii.

Exista acum destul de multe cai de a obtine energie din surse neconventionale sau mai exact regenerabile. Din anii 50 incoace se tot descopera metode noi care sa ne ajute sa ne putem duce existenta intr-un mediu relativ normal desi consumul la nivel mondial este in continua crestere. Energia nucleara este o solutie cu un randament extrem de bun dar extrem de poluanta si extrem de periculoasa. Aceste surse de energie trebuiesc sa fie pana la urma si prietenoase cu mediul pentru ca altfel riscam sa aducem lumea intr-o noua criza. Motiv pentru care au aparut numeroase programe care se ocupa cu raspandirea acesto tehnologii in randul celor care inca nu le cunosc si  nu le aplica, unul din aceste programe este programul casa verde, in acest program sunt prezentate diferite tipuri de aparate care ne usureaza viata producand energie mult mai economic si mai putin poluant decat restul cu care suntem obisnuiti acestea sunt panouri solare, centrala lemne, pompa caldura. Unele dintre cele mai bune soltuii la momentul actual sunt panourile solare, pentru ca ele si incalzesc apa din locuinta si reusesc sa produca destul de mult curent mai ales daca sunt intinse pe o suprafata mare. Exista totusi si la ele niste probleme legate de intretinere cu care inca nu suntem obisnuiti.

   Una din ele ar fi faptul ca trebuie sa le curatam destul de des pentru a avea un randament mai bun. Va dati acum seama ca daca ar fi murdare lumina soarelui nu ar mai putea fi absorbita de celulele fotovoltaice atat de bine . Dar pe scurt cerintele economice, si aici ma refer la preturi ar fi cam asa.Ele se impart in trei categorii de preturi: cele de a achizitionare in cantitati mici (module de toate marimile, in gama de kilowati anual), mid-range (de obicei până la 10 Mwp anual), precum si cumparatorii mari cantitatea  ( va dati seama acum ca in cantitatile cele mai mari ele pot fi cumparate cel mai ieftin este un fel de sistem en gros ). Pe termen lung, numai pe termen lung,este in mod clar o reducere sistematica in pretul de celule si module.De exemplu, in 1998 a fost estimat costul per watt cantitate a fost de aproximativ 4.50 dolari, care a fost de 33 de ori mai mic decat costul în 1970 de $150
In lumea reala preturile depind foarte mult de conditiile meteorologice locale. Intr-o tara noroasa, cum ar fi Marea Britanie, pretul pe kW instalat, in general, variază între 2,00 £ la £ 3000,  in timp ce in tari precum Spania, mai insorita costurile pot fi mult mai mici. Ca atare trebuie intotdeauna sa ne facem socotelile in functie si de zona si mai ales de cumparataor, de retailer, de conditiile in care ni se ofera service, intretinere si mai ales de tipurile de piese de schimb care le gasim pentru ele si mai ales la ce preturi gasim si aceste piese de schimb. Trebuie insa sa avem parte de sfatul unor profesionisti in domeniu si mai ales trebuie sa stim mai multe despre aceste gen de programe cum este de exemplu casa verde 2012. Ca sa putem afla pana la urma cerintele energetice ale locuintei noastre si mai ales in ce masura putem adapta aceste mijloace de a obtine energie la zona in care locuim noi si la climatul tarii noastre.

Aparatele de aer conditionat, implinirea unui vis istoric

Despre aparatele de aer conditionat 9000 stim astazi foarte multe lucruri, si multi dintre noi chiar le folosesc, acasa sau la servici. Sunt niste surse extraordinare de racoare atunci cand, afara, toata lumea este toropita si zapusita de caldura insuportabila. Dar v-ati intrebat oare daca si stramosii nostri mai indepartati stiau sa foloseasca niste solutii inteligente si relativ asemanatoare? Ei bine, daca luam si cercetam sursele istorice, o sa avem surpriza sa descoperim ca aerul conditionat de azi nu este chiar 100% o inventie moderna, ci este o solutie inovatoare bazata si pe experienta istorica. Mai exact, este vorba despre Egiptul antic. Acolo se foloseau niste sisteme de apeducte montate in peretii incaperilor cu necesar ridicat de schimbare a temperaturii. Efectul acestor apeducte este asemanator cu cel al sistemelor ultramoderne de aer conditionat comercializate azi pe piata. Aerul conditionat nu este asadar un moft modern, ci este doar un raspuns eficace dat nevoii copiiilor, batranilor, persoanelor cu probleme de astm si altor categorii de oameni pentru care aerul conditionat este vital pentru sanatate. Ca atare, vara nu mai este si nu mai trebuie perceputa de nimeni ca un chin si un disconfort.

Atunci cand intentionam sa cumparam aparate de aer conditionat, trebuie sa cunoastem niste amanunte legate de dotarile acestora, amplasarea lor si modul de achizitionare. Avem de exemplu 2 camere, un hol si o bucatarie si vrem sa asiguram o racoare in toata casa, mai putin holul. In acest caz, un amplasament ideal al aparatului de aer conditionat va fi in hol, pentru ca noi sa nu intram direct in contact cu aerul rece produs de acesta. Reglarea aerului va trebui sa fie facuta si in functie de locul in care ne odihnim sau luam masa si unde nu e indicat sa fie adieri de vant sau curent, efectele fiind neplacute atat pentru confort cat si pentru sanatate. Insa nu trebuie sa va preocupati asupra faptului ca aceste aparate sunt prea complicate ori prea scumpe, deloc chiar. Considerate un lux in trecut, un apanaj al firmelor bogate sau al institutiilor, cladirilor mari de magazine sau alte entitati corporative, instalatiile de aer conditionat au evoluat si s-au mulat cererilor generale ale pietii. Exista in prezent numeroase oferte asociate vanzarilor acestor produse, si aici vorbim despre promotii, includerea unor lucrari de tip service, oferirea si montarea de filtre etc. Practic, orice buzunar isi poate permite acum un aparat care sa deserveasca macar o camera, in timpul acestor veri nemiloase.

Inainte de a va decide sa cumparati un aparat de aer conditionat, este bine sa stiti ce anume va doriti de la acesta. Tehnologia a evoluat si aici pana in pragul in care a crescut foarte mult siguranta, performanta si calitatea acestor aparate. Putem vorbi chiar despre niste criterii de achizitionare a acestor produse. Spre exemplu: clasa de consum (recomandabil clasa A), BTU, sistemul mono sau multi split, daca are sau nu inverter, adica vara sa racoreasca aerul si iarna sa incalzeasca temperatura ( bineanteles in limita unor temperaturi cuprinse intre valori nu foarte scazute). Sistemele moderne de aer conditionat care exista actualmente pe piata nu numai ca pot raci aerul din camera, ele il pot si incalzi, ventila si deumidifica. In plus, aceste aparate nu mai pot fi blamate precum erau in trecutul recent, cum ca aduna si imprastie bacteriile si praful, si asta din cauza ca au in dotare sisteme moderne de filtrare si purificare a aerului. Daca doriti mai multe informatii despre sistemele de aer conditionat, atunci puteti cauta si pe Internet, unde veti gasi o multitudine de situri mai mult sau mai putin specializate, care va vor ajuta cu siguranta sa luati o decizie avantajoasa de cumparare in acest sens.


Tags: aer conditionat 9000, aer conditionat hokkaido

Optimizarea incalzirii incaperilor

Cu totii suntem in cautarea celor mai profitabile si desigur cu randament ridicat variante si solutii incalzire pentru locuintele noastre, dar si pentru spatiile pe care le detinem pentru activitatile de mica productie sau pentru prestari de servicii catre clienti. Partea economica a acestui demers este extrem de importanta si in mod evident se reduce la costurile pe care trebuie sa le achitam in cele aproape sase luni in care este necesara incalzirea locatiilor despre care am amintit.

Cum astazi multe dintre locuintele nostre sunt inca tributare variantei de incalzire cu agent termic, furnizat in sistem centralizat, iar varianta incalzirii cu ajutorul centralelor termice de apartament este si ea pe zi ce trece tot mai costisitoare datorita costului ridicat al gazelor, atunci trebuie sa ne indreptam atentia catre solutia adoptata de multa vreme in multe dintre tarile europene si anume varianta de incalzire in pardoseala. Fara prea mult efort putem sa ne dam seama ca pardoseala este de regula rece, iar acest lucru in timpul iernii face ca intreaga incapere sa fie parca si mai racoroasa, chiar daca sistemul de radiatoare clasice este in permanenta functiune.

De cele mai multe ori, asa cum de altfel este stiut, frigul in case se ridica in incapere incepand de la pardoseala, aducand o senzatie extrem de neplacuta atunci cand stam pe canapea si privim la televizor sau lucram la calculator. Chiar si prin utilizarea unor acoperiri ale pardoselii cu parchet, senzatia neplacuta de rece va razbate, iar disconfortul va fi prezent oricat de mult am lasa pornite radiatoarele clasice, desigur cu costurile aferente. De aceeea o incalzire pardoseala este solutia care va elimina complet aceasta situatie neplacuta si cu siguranta si o parte din costurile cu energia termica consumata in varianta clasica fara a avea prea multe beneficii.

In fapt acest sistem va functiona practic ascuns in spatele placarilor pe care le doriti pentru pardoseala, parchet laminat, gresie, parchet masiv, sau orice alt tip de placare, conductele care vor incalzi pardoseala fiind mascate de catre aceste amenajari de care veti dispune asa cum doriti din punct de vedere estetic. Veti observa ca utilizarea acestei solutii incalzire este complet diferita de ceea ce stiati pana acum, prin faptul ca temperatura degajata va fi distribuita in cu totul alta maniera decat in solutia clasica de incalizire cu radiatoare. Daca radiatorul clasic trimitea caldura pe verticala, direct in partea superioara a camerei, incalzind in prima instanta aceasta zona, iar abia apoi prin circulatia aerului si restul camerei, prin incalzire in pardoseala, lucrurile se petrec exact in sens invers si logic in egala masura.

Astfel va fi incalzita pardoseala, la nivelul careia veti putea resimti o temperatura de circa 24 de garde Celsius, optima si potrivita pentru aceasta zona folosita si circulata in mod natural in orice incapere, in timp ce in zona mediana a camerei se vor putea masura circa 22 de grade Celsius si acestea fiind potrivite pentru un confort ambiental de calitate. Partea superioara a locatiei nu va fi nici ea neglijata, acolo putandu-se masura o temperatura de circa 20 de grade Celsius, mai mult decat potrivita pentru o zona pe care practic nu o folosim.

Este evident beneficiul termic pe care il veti primi prin utilizarea acestei solutii incalzire, pe langa faptul de ordin estetic pe care il veti primi prin eliminarea radiatorelor clasice din zona ferestrelor si a tevilor de conectare ale acestora, total inestetice.

Pentru a putea face o evaluare a partii economice in ceea ce priveste adoptarea solutiei de incalzire pardoseala, puteti face o mica incursiune cu ajutorul internetului cautand incalzire pardoseala preturi, sau puteti gasi si mai multe informatii despre variantele pe care le puteti adapta pentru posibilitatile dumneavoastra cautand incalzire prin pardoseala preturi si desigur o firma specializata si recunoscuta in mod pozitiv de catre beneficiarii acestei metode eficiente de incalzire a locuintelor sau altor spatii.

Wednesday, 6 June 2012

Restrictii pentru evacuarea gazelor de ardere

In cazul instalarii aparatelor de consum de gaze,  nu se admite iluminatul cu gaz in incaperi cu volum mai mic de 50 m3.  In  bucatarii se pot folosi aparate consumatoare de gaz cu flacara libera si neracordata la cos, cu conditia ca volumul incaperii sa fie mai mare sau egal  cu de 15 ori consumul de gaz, in    m3/h, al tuturor aparatelor instalate.  In orice incapere cu un volum mai mic de 18 m3    si care nu se foloseste pentru dormit, adica in care este admisa instalarea de aparate consumatoare de gaz, se va asigura accesul aerului de ardere prin orificii (deschideri, gauri), a caror sectiune libera sa fie  de cel putin 25 cm2 pentru fiecare 1000 kcal/h consumate de aparat in regimul lui maxim de functionare. Orificiile pentru accesul aerului vor fi executate de catre instalator sanitare si echipa acestuia la partea inferioara a unui perete al incaperii si vor comunica direct cu vestibuluri bine ventilate, coridoare, case de scari sau cu exteriorul cladirii. Din incaperile in care se folosesc aparate consumatoare de gaz cu flacara libera (de exemplu bucatarii, laboratoare, camere de lucru) se va asigura evacuarea gazelor de ardere prin orificii cu sectiune libera de 25 cm2 pentru fiecare 1000 kcal/h consumate la regim maxim de toate aparatele instalate in incapere; orificiile vor fi executate in perete, geam sau usa. La partea superioara vor comunica direct cu exteriorul cladirii, vor putea fi acoperite cu plasa de sarma, dar nu vor putea avea voleti de reglaj pentru inchiderea sau micsorarea sectiunii de trecere a gazelor de evacuat. Normele de prevenire si de stingere a incendiilor prevad pentru instalarea sobelor de incalzit o serie de masuri. Orice instalator, in momentul in care executa o lucrare, trebuie sa cunoasca restrictiile impuse de lege in domeniul gazelor. Cand pardoseala incaperii este de lemn, sobele metalice se vor instala numai pe un postament izolator, care sa depasesca perimetrul sobei cu 50 cm in fata  focarului si cu 25 cm restul perimetrului. La sobele cu inaltimea picioarelor mai mare de 25 cm, postamentul poate fi executat dintr-un strat de caramida de 6 cm cu mortar de argila, sau din doua straturi de vata minerala, de aceeasi grosime, imbibata cu argila, sau dintr-un strat de azbest acoperit cu tabla. La sobele cu inaltimea picioarelor sub 25 cm, postamentul va avea suprafata ca  indicata mai sus, insa va fi realizat numai din zidarie de caramida cu mortar de argila si va avea inaltimea de 25 cm. Un  instalator  trebuie sa cunoasca toate aceste aspecte in amanunt pentru a sti cum sa lucreze si ce indicatii sa dea si clientului.  In incaperi cu peretii de scandura, sobele metalice si burlanele lor se instaleaza fata de acestia la o distanta mai mare de 70 cm, in cazul in care peretele este izolat si la o distanta  mai mare de 125 cm, in cazul in care este neizolat; prin izolare se intelege tencuirea si acoperirea peretelui cu caramida de 6 cm, asezata pe muchie si care depaseste cu 50 cm dimensiunile verticala si orizontala ale fetei paralele cu peretele  sobei, respectiv a burlanului. In fata usii focarului distanta la peretele cel mai apropiat va fi de 125 cm, indiferent daca acesta este izolat sau nu. Este  indicat  pentru un instalator sa fie informat despre faptul ca pentru evacuarea gazelor de ardere exista anumite restrictii. Printre acestea se numara: evacuarea gazelor in podurile cladirilor; trecerea burlanelor sau a cosurilor metalice prin planseele, tavanele sau acoperisurile combustibile, sau pe langa elementele de constructie (grinzi, astereala) combustibile; racordarea burlanelor la canalele de ventilatie sau scoaterea burlanelor in exterior prin ferestre sau sub streasina de lemn a cladirilor; aceleasi restrictii se aplica cosurilor prefabricate din beton armat si cosurilor termofor. Domeniul gazelor este unul foarte riscant. Orice instalator trebuie sa fie precaut in lucrarile pe care le executa.  Dupa ce s-a terminat lucrarea trebuie facuta proba de catre instalator, pentru a se verifica daca exista scapari de gaze. 


Tags: instalator sanitare, instalator

Sunday, 3 June 2012

Cea mai buna oferta de pompe submersibile

Mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi va avea nevoie sa apeleze la un furnizor de servicii de instalatii termice si sanitare, acest lucru fiind mai ales valabil pentru acele persoane care au devenit proprietari de case. Insa, cu toate ca stim ce ne-ar putea astepta in viitor, atunci cand suntem pusi in fata faptului implinit, atunci cand trebuie sa cautam cea mai avantajoasa oferta de instalatii termice si sanitare, in cele mai multe dintre cazuri nu vom sti ce anume sa alegem. Bineinteles, nu este vina noastra ca acest lucru se intampla, si motivele pentru care unele persoane nu pot identifica cele mai bune oferte sunt dintre cele mai variate. Uneori aceasta cautare dureaza prea mult si pur si simplu nu avem la dispozitie timpul liber necesar sa ne informam pe cat mult ar trebui, iar de cele mai multe ori ofertele disponibile sunt atat de multe si de variate incat procesul de cautare devine cu adevarat ametitor. Din aceste motive, in cele ce urmeaza vom incerca sa realizam un portret imaginar al unei oferte de instalatii termice si sanitare care ar putea fi demne de luat in considerare, criterii in functie de care trebuie sa alegeti furnizorul unor astfel de servicii si, mai ales, unde este cel mai indicat sa le cautati. Sa luam ca exemplu situatia in care aveti nevoie de pompe submersibila si trebuie sa cautati o oferta cat mai avantajoasa intr-un timp relativ scurt.

Toata lumea stie ca in ziua de astazi comertul online s-a dezvoltat foarte mult si este din ce in ce mai preferat de un numar foarte mare de utilizatori ai Internetului. Si motivele pentru care acest lucru se intampla nu sunt deloc greu de inteles, mai ales de cand securitatea tranzactiilor online este puternic reglementata, eliminand astfel una dintre cele mai mari retineri ale oamenilor in a folosi asemenea servicii. Tranzactiile online dureaza mult mai putin timp, nu necesita prezenta fizica a unei persoane la un ghiseu, o casierie, intr-u magazin etc., iar pentru cei care pornesc astfel de afaceri, costurile sunt semnificativ mai mici. Asadar, pentru cautarea care ne intereseaza in momentul de fata, cel mai recomandat ar fi sa incercati mai intai in mediul online. Si cum unul dintre cei mai importanti factori atunci cand intentionam sa achizitionam un produs este pretul acestuia, tot ce trebuie sa faceti este sa accesati un motor de cautare online si sa introduceti cuvinte cheie precum pompa submersibila pret, de exemplu.

Aflati deja in aceasta etapa, intr-un timp extrem de scurt, aproape instantaneu chiar, vi se vor afisa toate ofertele online disponibile de pompe submersibila. Desi se obisnuieste sa se spuna ca un pret prea mic al produselor va indica automat o calitate indoielnica a acestora, de cele mai multe ori acest lucru nu este adevarat. Exista foarte multe oferte de pompe submersibile ieftine care va pun la dispozitie produse de calitate superioara, pe care cu siguranta nu veti regreta ca le-ati ales. Construirea unei oferte avantajoase pentru client inseamna exact intelegerea limitelor financiare pe care fiecare dintre noi le-ar putea avea.

Probabil cele mai variate oferte de pompe submersibile ieftine le veti gasi in mediul online, tocmai datorita costurilor reduse ale furnizorului. Insa in afara de aceste pompe submersibile ieftine, un furnzior mai de incredere va va pune la dispozitie o multitudine de alte produse din domeniul instalatiilor termice si sanitare. Astfel ca, atunci cand veti avea nevoie sa revenit pentru acest tip de produse, nu va trebui sa o luati de la capat cu cautarea unui nou furnizor in care sa aveti incredere.

Saturday, 26 May 2012

Placeri de audiofil

Viata ar fi cel putin plictisitoare fara muzica. Tristi, melancolici, stresati, fericiti, petrecareti, oricare ar fi stare de spirit, muzica este binevenita. Clasic, modern, house, rock, jazz, dance - orice gen muzical preferati, cu siguranta doriti calitate superioara a sunetului. Pentru acest lucru trebuie sa alegeti sisteme audio performante, fie ca va trebuie pentru masina sau pentru camera.

La drum lung, in trafic pana la serviciu, oriunde ne deplasam cu autovehiculul, un mp3 auto ne face viata mai usoara, calatoria mai placuta. Puteti lega pana la 4 perechi de boxe de un mp3 auto. Profitati de faptul ca are iesire din preamplificator si conectati-l la un amplificator auto mai puternic, care conduce un subwoofer. Ascultati muzica multa incontinuu, intrucat pe un mp3 auto aveti posibilitatea de a utiliza diverse device-uri externe de stocare, de genul usb-urilor sau cardurilor de memorie. Capacitatea de stocare a acestor sisteme audio auto este uriasa. Diversele reglaje prestabilitie de corectie a tonului, (rock, jazz, club), precum si filtrele de sunet, (loudness, xbass), fac muzica sa sune mai mult decat perfect.

Iti poti crea propria sala de concerte chiar la tine acasa cu ajutorul unui amplificator de calitate superioara. Este cunoscut faptul ca japonezii sunt perfectionisti, asa ca o alegere foarte buna este un amplificator yamaha. Acest aparat reda sunetele puternice, detaliate si daca inchizi ochii, fie si pentru o secunda poti crede ca te afli pe o scena si artistii canta langa tine. Pentru un apartament este suficient un amplificator stereo cu o medie de 50 de wati, cu una sau doua perechi de boxe audio legate. Este ideal pentru nostalgicii care apreciaza calitatea sunetului de pe un disc vinil, dar il puteti conecta si la computer, cd sau radio. Il puteti folosi, de asemenea si pentru televizor, dar daca doriti ceva intr-adevar 100% dedicat tehnologiei multimedia, optati pentru un  receiver yamaha. Acesta este aparatul potrivit pentru auditii in variante 5+1 sau 7+1, micutele, dar puternicele boxe bose intelegandu-se perfect cu un receiver yamaha.

Desi receiverul este o alegere foarte buna pentru muzica, calitatile lui se observa cel mai bine atunci cand sunt sprijin pentru televizor si dvd. Un film vizionat in confortul propriei locuinte se poate ridica la standardele unei sali de cinema alatude de un receiver yamaha la care ati conectat si difuzoare  competente.

Diferenta intre boxele de calitate superioara si cele de calitate inferioara este data, in mod special, de difuzoare boxe. Acestea sunt de patru feluri: tweetere, difuzoare de medii, difuzoare de bass si cele de banda larga.

Tweeterele  sunt difuzoare de frecvente inalte, proiectate sa redea sunete pe care auzul normal nu le-ar putea percepe altfel. Difuzoarele de medii reproduc foarte clar sunetele reale, cum ar fi vocile. Difuzoarele de bass fac muzica moderna, ca genul house, rap si hip-hop fiind mai placuta la ascultare, dar bass-ul este important pentru orice fel de muzica. 

Un mp3 auto, un amplificator stereo sau un receiver yamaha au nevoie de boxe audio puternice, pentru a-si pune in valoare calitatile. Pentru a reda sunetele placute ale notelor muzicale, pentru a ne relaxa dupa o zi de munca sau pentru a ne ajuta sa petrecem, sa dam muzica atat de tare incat sa ne bata vecinii in teava, un amplificator yamaha  si o pereche de boxe sunt ingredientele retetei ideale. Pentru vizionarea unui film vechi sau in varianta HD, in familie, doar cu iubita sau singur, un receiver yamaha alaturi boxe bose reprezinta alegerea perfecta. Sunt numeroase posibilitati de a va face viata mai frumoasa prin ascultarea muzicii, asa ca alegeti aparatura audio de cea mai buna calitate, atat pentru casa, cat si pentru autoturism si veti redescoperi placerea de a fi audiofil.

Monday, 21 May 2012

Conditiile de montaj a unui distribuitor de caldura

La cladirile cu mai multe apartamente, coloana de distributie interioara se monteaza aparent pe zidurile  cladirii.  Din punctul de vedere al instalatiei de gaze, apartamentele in cladire se delimiteaza prin separarea lor arhitecturala si nu prin modul de folosire temporara sau permanenta a incaperilor.  Dupa marimea cladirii si distribuirea apartamentelor pe fiecare etaj, un instalator sanitare sustine ca se pot monta una sau mai multe coloane de distributie interioara, toate plecand de la firida bransamentului (cand au trasee complet diferite) sau de la un colector ( pe portiunea de traseu comun), nefiind recomandabila instalarea mai multor conducte pe acelasi traseu. Coloana de distributie interioara (sau colectorul coloanelor daca sunt mai multe) intra in cladire direct prin firida bransamentului, numai cand aceasta este executata in peretele unui spatiu de circulatie comuna (casa scarii, gang, coridor). Cand firida bransamentului este executata in zidul  unui apartament, atunci coloana de distributie interioara se instaleaza aparent si corespunzator, din punct de vedere estetic, pe fatada, pana in dreptul unui spatiu comun de circulatie in imobil si acolo intra in cladire. Coloana de distributie interioara trebuie sa aiba un traseu cat mai scurt si se instaleaza prin casa scarii, ganguri, coridoare, ziduri despartitoare, fatada dinspre curte a cladirii, cu conditia  sa fie vizibila si usor accesibila pe tot traseul ei. Un instalator cunoaste faptul ca o coloana de distributie interioara nu este permis sa treaca prin apartamente sau incaperi umede, fara ventilatie, cu temperaturi de peste 300 C, cu vapori corozivi, camere pentru depozitari de combustibili, cabine sau incaperi pentru tabloul de distributie  a instalatiei electrice si prin alte incaperi sau locuri in care conducta ar putea fi expusa la diferite agresivitati. Acesta este un aspect important care trebuie mentionat. De asemenea nu este admisa montarea  coloanei pe calcanul sau zidurile unei cladiri vecine, fiind obligatoriu ca intreg traseul coloanei sa fie instalat pe zidurile proprii ale cladirii pe care o deserveste. Cand coloana se monteaza aparent pe un zid exterior, precum si in cazul cladirilor lungi cu rosturi de dilatatie, chiar in cazul montarii in interior, se vor monta pe  coloana, prin sudura, compensatoare de dilatatie in forma de lira sau de U. Aceasta etapa a procesului de montaj intra in atributiile unui sudor si a unui instalator.  In mod cu totul exceptional si numai cu avizul intreprinderii distribuitoare se pot instala coloane de distributie prin bucatarii; astfel de coloane vor fi folosite numai pentru alimentarea bucatariilor din apartamente, iar masurarea consumului se va face in comun pentru bucatariile deservite  pe aceeasi coloana, printr-un contor instalat pe coloana, inaintea primei ramificatii.  Dupa iesirea din firida brasamentului si inainte de  prima  ramificatie, pe coloana (sau pe fiecare coloana, dca sunt mai multe) se va monta un robinet de inchidere servind atat ca robinet de incendiu cat si pentru cazurile de separare a coloanei, numit robinet de incendiu. Apartamentele cladirii precum si locurile de consum comun (centrala termica, spalatorie, bucatarie, crematoriu de imobil) se alimenteaza prin ramificatii ale coloanei; pe fiecare ramificatie, la locul pentru instalarea contorului, se monteaza de catre un instalator un robinet de inchidere, numit robinet de contor. Toate robinetele de inchidere de pe coloana si derivatii (ramificatii) se monteaza in locuri usor accesibile si la inaltimea de 1,5-2 m de la pardoseala.  Daca un imobil are numai un singur apartament, robinetul de coloana (de incendiu) poate tine loc si de robinet de contor, daca contorul  se afla la maximum 5 m de acest robinet. Orice instalator trebuie sa aiba cunostinte generale despre alte cateva domenii de activitate cum ar fi: constructii, sudura. Munca in echipa intodeauna da roade, indiferent de complexitatea procesului de executie. Un instalator trebuie sa aiba aceasta calitate, de a accepta sa lucreze in echipa, pentru ca domeniul instalatiilor nu este usor.


Tags: instalator sanitare, instalator

Saturday, 19 May 2012

Sfaturi utile pentru conducatorii auto.

  Desi au nefericitul obicei de a aparea la stiri seara stricandu-ne multora pofta de mancare mai ales daca avem televizor in bucatarie. In zilele noastre un nou tip de accident auto isi face aparitia si anume accidentul auto provocat din pricina citirii ori trimiterii de mesaje text pe telefonul mobil. Stiu ca pare hilar pentru unii dintre voi dar va asigur ca aceste cazuri sunt destul de frecvente si urma lor sunt numeroase accidente si pot fi destule daune morale ce se pot recupera din aceste tipuri accidente. In acest articol vreau sa impartasesc cu voi ce anume puteti face pentru a putea localiza un avocat specializat pentru acest tip de accidente. Efectuati o cautare pe Google pentru accidente produse din cauza mesajelor text, dupa toate probabilitatile veti vedea la un moment dat pagini ale unor firma de avocatura, va recomand sa va concentrati pe cele care va ofera informatii si nu pe cele ce incearca doar sa va vanda servicii si asta deoarece dvs sunteti probabil interesat de acordarea daunelor morale si nu de a le umple lor buzunarele.

     Adresati-va unui avocat in care aveti incredere ca are experienta in acest fel de accidente. Acesta este un domeniu destul de nou si avocatii nu sunt pregatiti sa lucreze cu aceste tipuri accidente. Incercati mereu sa va asigurati ca avocatul dvs este asigurat AV, si are experienta in sala de judecata. Ar fi un avantaj enorm pentru dvs ca avocatul sa fie si unul care obisnuieste sa publice articole deoarece ar avea mai multa credibilitate in sala de judecata. Intalniti-va cu avocatul dvs in persoana, astfel puteti sa va asigurati de plata daune morale la vatamare corporala din culpa sau daune morale vatamari corporale accident in urma diverselor tipuri accidente. Daca cineva nu este dispus sa se intalneasca cu dvs, atunci probabil nu merita timpul si banii dvs. Activitatea de cercetare penala accident auto din cauza mesajelor text este un litigiu serios si aveti nevoie de un avocat dispus sa va vada personal in vederea incasarii de daune rca sau daune asigurari. Incercati sa va adresati avocatului dvs , in vederea unei solutionari a problemei in afara instantei, deoarece rezolvarea problemei in instanta nu poate fi intotdeauna cea mai buna solutie, procedeele de cercetare penala accident auto putand dura foarte mult, iar dvs sa asteptati o perioada destul de lunga de timp ca sa puteti primi daune si sa aveti atat de asteptatul castig de cauza. Astfel trebuie sa aveti grija ca o sa gasiti persoana care trebuie sa va reprezinte si sa puteti sustine cazul fara a avea neplaceri. Nu va incredeti in persoane ce nu vor sa se intalneasca cu dvs sau care nu prezinta dovezi ca au avut de lucru in procese asemanatoare, pentru ca pana la urma experienta avocatului dumneavoastra va poate ajuta sa castigati cazul, pe cand un avocat ineficient va poate baga in situatii in care sa fiti nevoiti dumneavoastra sa platiti extrem de mult pentru a scapa de bratul legii. Cel mai bine este sa documentati temeinic inainte sa incepeti un proces de acest gen. Trebuie in permanenta sa aveti o relatie de cooperare cu toate persoanele implicate in ancheta, si pentru a gasi o companie care se ocupa cu daune morale trebuie doar sa scrieti acest cuvant pe Google, si veti gasi toate informatiile de care aveti nevoie.

Informatii utile despre aparatele de aer conditionat

Atunci cand doriti sa scapati cat mai repede de zilele mult prea calduroase si sufocante de vara, cel putin in locuinta dumneavoastra sau la birou, alegerea de a investi intr-un aparat de aer conditionat este cu siguranta cel mai bun lucru pe care il puteti face. Secretul achzitionarii aparatul de aer conditionat perfect consta in potrivirea capacitatii sau a dimensiunii sale cu incaperea pe care doriti sa o racoriti. Poate parea destul de simplu folosind aceasta formulare insa in practica, avand in vedere varietatea coplesitoare de modele disponibile, modele care difera in dimensiuni, tipuri, rafinament, caracteristici precum si in preturi, veti descoperi ca gasirea aparatului potrivit de aer conditionat reprezinta o adevarata provocare. In cele ce urmeaza va vom oferi cateva informatii si sfaturi care va vor ajuta sa alegeti aparatul de aer conditionat potrivit si sa lasati in urma noptile nedormite si zilele calduroase si sufocante.

In primul si-n primul rand, este esential sa identificati tipul de aer conditionat pe care urmeaza sa-l achizitionati. Aceasta decizie o veti lua doar dupa ce veti analiza suprafata locuintei dumneavoastra sau a camerei in care doriti sa instalati aparatul de aer conditionat, dar si dupa ce analizat conditiile climatice ale zonei in care locuiti. Dupa ce veti face acest lucru, veti avea de ales intre aparate de aer conditionat portabile, fixe, split si de evacuare. Mai departe va vom prezenta fiecare tip de aparat de aer conditionat in parte, pentru a sti mai bine intre ce aveti de ales si ce vi se potriveste cel mai bine.

Aparatul de aer conditionat portabil este extrem de flexibil si poate fi folosit pentru a racori oricare dintre camere doar conectandu-l intr-una dintre ele si mutandu-l in alta camera atunci cand aveti nevoie. De obicei, aceste aparate de aer conditionat sunt perfecte pentru incaperi mai mici si necesita instalarea unei componente in exterior. Ultimele modele de aparate de aer conditionat portabile indeparteaza si umiditatea din aer, oferindu-va astfel posibilitatea de a respira aer proaspat. Aerul este astfel folosit pentru a raci bobinele de racire si a le ajuta in acest fel sa functioneze eficient.

Urmatorul tip de aparate de aer conditionat, cele fixe, sunt disponibile sub forma unitatilor de perete sau de fereastra, iar acestea nu pot fi mutate dintr-o camera in alta odata ce au fost instalate. Un aparat de aer conditionat de fereastra are unitatea fixata in dreptul unui geam in timp ce unitatile de perete sunt instalate pe un perete exterior, pastrand ferestrele intacte. Aceste aparate de aer conditionat pot raci aerul din camere cu suprafete de doua ori mai mari decat in cazul celor portabile.

Aparatele de aer conditionat de tip split, desi au un pret usor mai ridicat decat celelalte, ele vin sub forma a doua componente. Una este reprezentata de unitatea compresorului, care este instalata in exterior, iar cealalta se afla in interior. Un aparat de aer conditionat de tip split produce mult mai putin zgomot decat celelalte tipuri de aparate si, in acelasi timp este mult mai eficient si poate raci aerul din una sau mai multe camere, precum si dintr-o incapere foarte mare de tip open-space.

Aparatele centrale de aer conditionat, sunt acele unitati instalate pe acoperis sau intr-o zona externa. Ele sunt ideale pentru racirea aerului din spatii foarte mari, precum o intreaga locuinta sau un birou si includ o serie de conducte sau canale cu evacuare in parti diferite ale unei case. Un astfel de sistem de aer conditionat va permite sa mentineti temperaturi specifice pentru fiecare incapere din locuinta sau biroul dumneavoastra.

O potrivire perfecta si atent construita intre aer conditionat si spatiu este tot ce aveti nevoie pentru a gasi aparatul perfect.


Tags: aer conditionat

Instalator-profesionist.ro – locul unde ai posibilitatea să-ţi promovezi serviciile

Am creat un site inedit ÅŸi interesat în care bucureÅŸtenii găsesc cei mai buni meseriaÅŸi în instalaÅ£ii ÅŸi electricitate, iar profesionaliÅŸtii care doresc să-ÅŸi promoveze serviciile o pot face direct pe site-ul instalator-profesionist.ro. Dacă vreÅ£i să câÅŸtigaÅ£i cât mai mulÅ£i clienÅ£i, atunci nu ezitaÅ£i să apelaÅ£i la serviciile pe care noi le oferim.

 

Vă puteÅ£i înscrie în ÅŸase categorii


Site-ul instalator-profesionist a fost realizat pentru ca să reunească experÅ£i din cât mai multe domenii, care pot să ofere servicii profesioniste în ceea ce priveÅŸte sistemele de încălzire cu gaz ÅŸi electrice. Prin profesionalism, încercăm să devenim cei mai buni, iar dumneavoastră să oferiÅ£i clienÅ£ilor toate serviciile de care au nevoie. Instalator-profesionist.ro cuprinde ÅŸase categorii în care puteÅ£i să vă înscrieÅ£i în orice moment, listele sunt disponibile pentru toată lumea, indiferent de experienÅ£a pe care o aveÅ£i sau alte criterii de selecÅ£ie. Astfel, cele ÅŸase categorii sunt:

-          electrician;

-          instalator apă;

-          instalator gaze;

-          instalator aer condiÅ£ionat;

-          instalator sanitare;

-          instalator centrale termice.

 

Cum vă puteÅ£i înscrie


Pentru a figura în listele de pe instalator-profesionist.ro trebuie să urmaÅ£i niÅŸte paÅŸi foarte simpli care se realizează într-un timp scurt, aÅŸa că nu trebuie să urmaÅ£i niÅŸte etape complicate pentru a apărea pe site-ul nostru, iar locuitorii din BucureÅŸti vor putea să vă găsească mult mai uÅŸor. În primul rând, trebuie să vă faceÅ£i un cont la noi pe site, care se realizează în mod gratuit. Trebuie să confirmaÅ£i înscrierea pe site-ul instalator-profesionist.ro, iar apoi urmează etapa în care aveÅ£i posibilitatea să adăugaÅ£i propriul anunÅ£. Acesta conÅ£ine câteva informaÅ£ii de bază, precum data naÅŸterii, câÅ£i ani aveÅ£i experienţă în domeniu, puteÅ£i să adăugaÅ£i ÅŸi o poză, sau mai multe cu dumneavoastră, iar dacă aveÅ£i inspiraÅ£ie, puteÅ£i să introduceÅ£i una chiar în timpul serviciului, pentru că, cu siguranţă, ÅŸi vizitatorii acestui site vor fi mult mai interesaÅ£i de dumneavoastră, pentru că, este o vorbă foarte cunoscută în industria televiziunii, „o imagine bună face cât o mie de cuvinte”.

Pasul următor este adaugarea a cel puÅ£in un număr de telefon la care puteÅ£i fi contactaÅ£i, precum ÅŸi o descriere a meseriei ÅŸi a serviciilor pe care le prestaÅ£i. AÅŸadar, spre exemplu, dacă sunteÅ£i instalator de profesie, este recomandat să adăugaÅ£i toate serviicile pe care le prestaÅ£i, pentru ca bucureÅŸtenii care intră pe profilul dumneavoastră de pe instalator-profesionist.ro să aibă de unde alege, mai ales că problemele care apar în sistemele de încălzire pe gaz ÅŸi în ceea ce priveÅŸte electricitatea sunt numeroase, iar doar un expert bun ÅŸtie să le rezolve pe toate.

 

"Un telefon poate rezolva toate problemele casei"


Sloganul site-ului nostru este „Un telefon poate rezolva toate problemele casei”, ÅŸi astfel dorim să atragem atenÅ£ia oamenilor asupra faptului că noi suntem o firmă pentru care respectul faţă de clienÅ£i, faţă de ceilalÅ£i oameni este cel mai important, iar instalatorii ÅŸi electricienii înscriÅŸi pe instalator-profesionist.ro dau dovadă, în primul rând, de respect pentru munca pe care o prestează. Dacă clienÅ£ii sunt mulÅ£umiÅ£i, atunci ÅŸi noi suntem mulÅ£umiÅ£i că ne-am făcut treaba cu brio.


Tags: instalator

Tuesday, 15 May 2012

Lucruri care ni se intampla.

   Exista uneori posibilitatea ca  sa poti pierde ce ai adunat intr-o viata intreaga doar in cateva secunde, nu stii exact atunci cine este de vina tot ce simti in momentul ala este durere. Asta poate dupa momentul in care a avut loc un accident auto , poti avea viata distrusa din variate motive printre care poti enumera pagube materiale, decese sau raniri ale celor dragi tie, sau chiar handicapuri permanente sau temporare. Confruntarea cu problemele pe care unele accidente le provoaca poate fi dificila, mai ales in urma unor cercetari penale sau a unor daune care pot fi atat morale cat si fizice. Astfel trebuie cumva sa fii pregatit in momentul in care ajungi sa fii implicat in accidente. Ca avocat auto vreau sa va dau cateva sfaturi cu privire la ce ar trebui sa aveti in masina in eventualitatea in care experimentati un accident auto.

     In acelasi timp puteti fi pregatit pentru a aduna dovezile in cazul unei cercetare penala accident auto pentru a pregati un proces de daune morale vatamari corporale accident. Exista in comert seturi pentru accident de masina, sau pur si simplu iti poti lua un sac de panza si iti poti face tu unul, trebuie sa stii ca acest lucru te va ajuta in cercetari si vei putea obtine apoi diverse tipuri daune morale . Unul dintre primele lucruri pe care ar trebui sa le ai in acel set de auto este un clipboard, un pix si o hartie, ar fi grozav ca pe ele sa ai scrisa o lista cu lucruri de facut dupa accident, deoarece poti avea o stare de confuzie atunci si s-ar putea sa nu reactionezi tocmai potrivit, fiind poate chiar in stare de soc.Daca esti ranit poti obtine daune morale la vatamare corporala din culpa , daune rca , daune asigurari sau daune daune pentru alte tipuri accidente. Iti poti face o lista foarte bine documentata cu toate actiunile legale care vor fi intreprinse dupa, si acestea vor fi scrise clar si cu spatiu intre ele, acest lucru te va ajuta sa te aduni mai bine in acea situatie. Vei avea nevoie sa treci pe acea lista anumite informatii de la celalat sofer si anume: nume, adresa, numar de telefon, numarul carnetului de conducere sau codul de liceenta de pe el, data nasterii, numerele de inmatriculare ale masinii implicate in accident, tipul masinii, modelul, anul fabricatiei si culoarea caroseriei, seria caroseriei, numele companiei de asigurari, numarul politei de asiguraresi bineinteles informatiile de contact ale companiei de asigurari. Astfel cu aceasta lista completata te poti asigura de faptul ca persoana implicata in accident fie ea faptas sau victima este complet identificata si nu are cum sa scape, sau sa nu mai puteti lua legatura cu ea. Asigurati-va in momentul completarii de veridicitatea actelor, exista riscul sa va fie prezentate acte false, incercati pe cat posibil sa confruntati pe cat se poate faptasul cu persoana din acte , si verificati ca nr de pe talon de asigurare sa corespunda cu numarul masinii care v-a lovit pe dvs. Deoarece exista destule cazuri de persoane care au primit alte polite de asigurare si alte nume, si nu sa reusit dovedi implicarea lor in accident deoarece nu corespundea nici numele nici autoturismul. Mai ales ca in ultima perioada in Romania au inceput sa apara cazuri de masini “clonate” masini care sunt identice ca marca , culoare si numar cu unele reale, spre surprinderea noastra.

Saturday, 12 May 2012

Protectia instalatiilor de pompare si a hidroforului

Lovitura de berbec este un fenomen hidraulic complex, ondulatoriu, de miscare  rapid variabila care apare in conductele sub presiune atunci cand are loc o modificare  brusca a  conditiilor la limita. Urmare a acestui fenomen, in conducte apar supra- si subpresiuni periculoase  care se propaga rapid, asemanator unor unde cu toate proprietatile acestora (perioada foarte scurta, fenomene de reflexie, refractie). Pentru descrierea fenomenului se folosesc unele din ecuatiile de baza ale hidraulicii si anume: ecuatia de continuitate si ecuatia energiei pentru un tub de curent de sectiune finita. De mentionat este faptul ca aparitia si modul de propagare a undelor in lungul sistemului hidraulic au in vedere urmatoarele ipoteze:  lichidul vehiculat este compresibil, iar peretii conductei sunt deformabili, respectiv pierderile de sarcina sunt nenule. Cauzele care conduc la apariria fenomenului de lovitura de berbec intr-o instalatie de pompare in asociere cu un hidrofor pot fi diverse: inchideri sau deschideri rapide de vane, oprirea sau pornirea voita a unei pompe din statie. Practica a dovedit ca fenomenul cel mai violent apare la intreruperea alimentarii cu energie electrica a motoarelor din statie, in special cand toate agregatele au fost in functiune. Undele asociate cuprind deci unde de presiune si de debit ce evolueaza in doua faze: prima faza (unda directa) si a doua faza (unda inversa). Fenomenul corespunzator intervalului de timp cat sectiunea analizata se afla numai sub influenta undelor directe constituie faza primara, urmata apoi de faza secundara; in faza secundara se resimte si influenta suprapunerii undelor secundare. Intervalul de evolutie a undei primare este caracterizat prin timpul de reflexie. Sistemul de ecuatii diferentiale ce descrie matematic fenomenul nu poate fi integrat (rezolvat) prin metode analitice, motiv pentru care sunt necesare ipoteze simplificatoare, care sa permita rezolvarea sistemului prin metode matematice cunoscute. Rezolvarea analitica a ecuatilor atasate unor sisteme hidraulice simple, impreuna cu unele metode grafice de rezolvare dau o imagine destul de precisa a modului de aparitie si dezvoltare a fenomenului real. In prezent, datorita performantelor calculatoarelor si a dezvoltarii metodelor numerice de integrare a ecuatiilor diferentiale, au fost concepute si realizate programe de calcul care fac posibila integrarea numerica a ecuatiilor loviturii de berbec. De mare importanta in obtinerea unor rezultate care sa reflecte cat mai fidel realitatea sunt cunoasterea si introducerea in calcule a conditiilor la limita. Pe baza acestor calcule si analize efectuate  se determina ecuatia curbei de oprire a pompei, care este putin diferita de cea reala, deoarece in rationamentul facut s-a considerat  randamentul ca fiind constant. Dupa disparitia tensiunii  de alimentare a motorului electric (disparitia momentului motor) turatia ansamblului pompa-motor, respectiv motor-hidrofor  incepe sa scada, si ca urmare, scad si debitul si sarcina acestuia.   Cand t = t0 (la consumarea timpului de oprire), turatia pompei ajunge la zero. Acelasi lucru se intampla si la dispozitivul tip hidrofor. Datorita inertiei fluidului din conducta, acesta isi continua miscarea catre bazinul de refulare, numai ca pompa nu reuseste sa asigure debitul necesar si, in prima faza, observatorul din punctul situat imediat dupa pompa, constata o scadere a presiunii. Unda astfel formata se propaga pe conducta, apoi se reflecta la bazin si se intoarce catre pompa, gasind-o pe aceasta inca in turatie. Cand n este diferit de zero, iar debitul este negativ, pompa, respectiv un hidrofor, functioneaza in cel de-al doilea regim, numit regim de franare. Instalatiile de pompare si de hidrofor trebuiesc protejate. Conductele, tevile si toate celelalte elemente auxiliare care asigura contactul intre principalele piese ale unei instalatii sufera anumite modificari in timp  din cauza anumitor factori.  Instalatia unui hidrofor in sistem singur este simpla. Accentul se pune pe racordul la reteaua electrica si elementele accesorizante care asigura legatura intre piesele componente ale acestuia.


Tags: pompa submersibila pret, pompa hidrofor, pompa cu tocator

Wednesday, 2 May 2012

Calitatea serviciilor de asigurari.

Este bine sa avitati sa conduceti neglijent, sa tastati mesaje sau sa vorbiti la telefon in timp ce conduceti studiile spun ca in momentul in care sunteti angrenat intr-o conversatie telefonica pierdeti cam 30% din capacitatea de concentrare. Asta in cazul in care sunteti implicat intr-un eveniment care se degenereaza rapid va poate costa viata. Capacitatea de a lua decizii rapide la volan va va fi clar afectata. Este bine de stiut ca oricare persoana din masina dvs inclusiv ruda are dreptul sa va dea in judecata daca a suferit rani din cauza dvs.

In cazul in care totusi sunteti implicat intr-un accident auto, trebuie sa aveti in vedere urmatoarele lucruri. In primul rand trebuie sa aveti la dvs numarul de telefon al ambulantei in cazul in care exista victime, daca ambulanta ajunge mai greu trebuie sa va folositi de cursurile de legislatie si sa dati primul ajutor victimelor fara a le misca mai ales daca le banuiti ca ar avea fracturi ale coloanei. Stati linistit si nu va luati dupa filme , masinile nu explodeaza asa usor, nu este nevoie sa trageti victima afara , puteti sa-i provocati o fractura cervicala si sa va dea in judecata apoi pentru asta fiind nevoiti ca sa-i platiti in afara de cheltuielile de spitalizare si o pensie. Apoi trebuie sa aveti la dvs numarul companiei de asigurari care o sa soseasca la locul accidentului dupa sosirea politiei si o sa aibe acces la anumite masuratori pentru a determina daca sunteti vinovat de conducere imprudenta a autovehiculului caz in care exista riscul sa nu puteti incasa prima de asigurare. Lucru pe care evident orice companie de asigurari si l-ar dori sa se intample ( nu mai spunem ca trebuie sa aveti grija sa cititi bine contractul pe care il faceti cu firma de asigurare nu de alta dar sunt destule clauzele care va pot anula polita si sunt destul de bine ascunse prin text dupa un limbaj extrem de dificil de inteles pentru un om de rand ).Asta este si cazul si companiilor de asigurari, care isi pun clauzele destul de greu de citit printre randuri. Reliefeaza si subliniaza lucrurile care suna bine, iar cele care anuleaza contractul le trec printr-un fel de filtru de cuvinte greu de inteles pentru oamenii obisnuiti. Nu mai punem la socoteala ca procesele pentru acordarea de daune morale sunt foarte rare si sunt numai pentru VIP-uri cum sunt si cele de calomnie. Numarul de accidente insa nu se modifica si toate culmineaza cu cercetari penale in care sunt trasi la raspundere vinovatii. Pentru a va proteja in aceasta tara unde si mortii sunt trasi la raspundere daca cel care i-a omorat este vedeta sau persoana publica sau mai rau demnitar, trebuie sa va angajati un avocat bun daca sunteti implicat intr-un accident de unde apoi aveti nevoie sa primiti daune morale la vatamare corporala din culpa sau daune rca,daune asigurari in functie de diferitele tipuri accidente. In principiu trebuie sa stiti ca nu este bine sa plecati de acasa fara numarul de telefon al companiei de asigurari auto, pentru ca dupa ce se finalizeaza procedura de cercetare penala accident auto vin si reprezentantii companiilor de asigurari si fac verificarile aferente pentru a stabili daca a fost vorba despre condus imprudent sau alte actiuni iresponsabile din partea detinatorului politei de asigurare.

Monday, 30 April 2012

Nice bargains you can enjoy this year

Bargains are all around us, or at least that's what people claim, but good offers are a little more difficult to find, if you ask me. Valuable products are not that common, because the cycles of production impose cheap materials and cheap labor to be used in order for the products to be cost effective. But there are also very good, quality products around, that even if cost a little more, will definitely offer you a way better user experience. OK, some are way more expensive than others, but this doesn't mean that you can't afford them. You can do the following: using coupon codes in order to get them cheaper, because these codes come with a discount that sometimes covers almost 80% of the total price. These codes are also very easy to get, as sometimes you literally get them on the street or you get them via phone or you get them via text.

 

The infinity shoes coupon gives you the right to buy infinity shoes for less money. These shoes are very good and nice, most of the time being the best shoes out there, at least until someone else designs some that are nicer. This is altogether possible, because sometimes the designers from a good company move to another company and thus another one has the best shoes on the market. But sometimes they come back and thus they offer the best shoes on the market again, so you might say we have quite an entertaining war in the shoe world, don't you think? Well, maybe it's a little much to call it a war, but at least a good quarrel it's not too much and not too offensive, I suppose. But yes, these are nice shoes.

 

The iherb coupon is another great invention, because you can buy stuff from the iherb website using it. No kidding, really! When I first found out about it, I thought it was a joke, but I soon discovered it's actually true. You know how it is, sometimes you don't believe something when you hear it, but then you realize it's actually true and you're so glad about it. You feel like telling everyone, but there might nobody around, so you have to call someone, so it's good to have a phone available at all times, don't you think? Most people have phones, even cell phones and you can make phone calls these days using your computer. Quite impressive where technology took us.

 

The vitamin world coupon is the third coupon on the list, as you might have noticed. What else did you notice maybe, as years go by, is that people think that the number three means something special, when actually it doesn't. It's just a number like all other numbers around, but for some reason people are almost afraid of it, when actually they shouldn't fear anything that can't pierce through their skin or can leave them homeless. Fear is most of the time a state of mind, but one that we let dominate our lives, considering how much money they're spending on rockets. I mean, rockets are nice, but mostly in movies, not in real life, so we might as well enjoy life more, especially these days, when the weather is nice.


Tags: iherb coupons

Saturday, 28 April 2012

Cum facem fata celui mai calduros anotimp din an

Mai ales in ultimii ani, temperaturile au suferit modificari semnificative, rezultand in anotimpuri fie foarte calduroase, fie foarte reci. Daca ar fi sa luam ca exemplu vara, considerat a fi cel mai calduros anotimp al anului, oricine isi poate da foarte usor seama ca temperaturile au crescut considerabil de-a lungul anilor. Caldura a devenit din ce in ce mai greu de suportat, si cu totii trebuie sa recunoastem ca daca n-ar fi existat aere conditionate instalate in spatiile inchise pe care suntem nevoiti sa le frecventam zi de zi, viata noastra ar fi fost mult mai greu de trait.

De ce au ajuns aceste aere conditionate sa fie atat de importante pentru oameni, fie la nivel individual, fie la nivel macro, ca de exemplu in intreprinderi, institutii etc? Raspunsul este, bineinteles, foarte simplu. Nevoia de aere conditionate a existat dintotdeauna, insa chiar si dupa inventarea acestora, oamenii nu au fost de la inceput la fel de receptivi fata de acest produs revolutionar aparut pe piata. Au existat initial discutii cum ca aceste aere conditionate instalate in cladiri cu scopul de a mentine un climat propice ar avea efecte daunatoare asupra sanatatii noastre. Apoi, aceste aere conditionate erau un simbol al modernitatii, iar posesia lor era considerata mai degraba o modalitate de a arata un stil de viata luxos sau, cel putin excentric.

Chiar daca pretul initial al acestor aere conditionate nu era chiar atat de ridicat, persoanele mai conservatoare au continuat sa considere ca era necesar un nivel mult mai ridicat al posibilitatilor financiare pentru ca cineva sa-si poata permite asemenea aparate. Treptat insa, importanta si ideea de necesitate a acestor aere conditionate au fost din ce in ce mai acceptate si recunoscute. Incepand cu scoli, intreprinderi, magazine, supermarket-uri, mall-uri, cladiri mici si mari de birouri, fiecare dintre acestea aveau in cativa ani instalate aere conditionate. Mai tarziu a inceput instalarea acestor aere conditionate si in locuintele personale ale oamenilor. Fie care era vorba de o singura camera, de mai multe sau chiar de toata casa, prezenta acestor aere conditionate devenise aproape indispensabila, ajung chiar sa fie instalate si in autoturisme in ziua de astazi.

Avand instalate aere conditionate in spatiile inchise in care oamenii desfasoara zilnic activitati, fie ca vorbim de munca de la birou, de orele de curs sau activitatile de rutina pe care le desfasuram acasa, totul pare sa fie mai placut si mai usor de realizat. Si acest lucru nu este valabil doar pe timpul zilei sau doar in anotimpul calduros al verii. Aceste aere conditionate au functia principala de racire, dar ele sunt folosite si pentru incalzirea unei incaperi. Ce putem deduce de aici? Pai, este foarte simplu. Ca pe toata durata anului ne vom putea desfasura activitatile zilnice intr-un mediu placut, al carei clime o vom controla in totalitate.

Fie ca este vorba de biroul de la munca, de dormitorul personal sau de sufrageria unde in weekend ne invitam prietenii sa vizionam un film sau sa bem un ceai, avand aere conditionate instalate vom putea fi siguri ca atmosfera va fi un placuta pentru toata lumea. Oferte de aere conditionate se pot gasi in ziua de astazi la tot pasul, asa ca nu trebuie sa va ingrijorati ca nu veti avea de unde sa achizitionati aceste aparate. Preturile sunt mai mult decat accesibile, iar furnziorii de aere conditionate se vor asigura ca de-a lungul intregului proces de achizitie, de instalare, precum si in postgarantie, veti beneficia de suport tehnic profesional de cea mai inalta calitate, astfel incat sa va convinga intr-un timp foarte scurt ca ati facut cea mai buna alegere.


Tags: aere conditionate